1 Corintieni 10

Învăţăminte din istoria lui Israel

1Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că toţi strămoşii noştri erau sub nor, toţi au trecut prin mare, 2toţi au fost botezaţi pentru Moise în nor şi în mare, 3toţi au mâncat aceeaşi hrană duhovnicească 4şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că au băut din Stânca duhovnicească Care-i însoţea, iar Stânca era Cristos. 5Totuşi, Dumnezeu n-a fost mulţumit cu cei mai mulţi dintre ei, iar trupurile lor au fost împrăştiate prin pustie. 6Aceste lucruri sunt exemple pentru noi, pentru ca noi să nu dorim lucruri rele, aşa cum au dorit ei. 7Să nu fiţi idolatri, aşa cum au fost unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul s-a aşezat să mănânce şi să bea, după care s-a sculat să se distreze.“[a] 8Să nu fim desfrânaţi, aşa cum au fost unii dintre ei, astfel că într-o singură zi au murit douăzeci şi trei de mii. 9Să nu-L punem pe Cristos la încercare, aşa cum au făcut unii dintre ei şi au fost omorâţi de şerpi. 10Să nu cârtiţi, aşa cum au făcut unii dintre ei şi au fost nimiciţi de nimicitorul. 11Aceste lucruri li s-au întâmplat lor pentru a ne servi nouă drept exemple şi au fost scrise pentru a ne avertiza pe noi, cei peste care urmau să vină sfârşiturile veacurilor.

12Aşadar, cel ce crede că stă în picioare, să aibă grijă să nu cadă! 13Nu v-a cuprins nici o ispită care să nu fie potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, Care este credincios, nu va permite să fiţi ispitiţi peste puterea voastră, ci odată cu ispita a pregătit şi mijlocul de a o putea răbda.

Jertfele aduse idolilor şi Cina Domnului

14De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de idolatrie! 15Vorbesc cu voi ca şi cu nişte oameni înţelepţi. Judecaţi singuri ceea ce vă spun! 16Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este oare părtăşia cu sângele lui Isus Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare părtăşia cu trupul lui Cristos? 17Pentru că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup, întrucât toţi mâncăm dintr-o singură pâine. 18Uitaţi-vă la Israelul după trup[b]: cei ce mănâncă jertfele nu sunt oare în părtăşie cu altarul? 19Deci, ce zic eu? Că ce este jertfit idolilor este ceva sau că idolul este ceva? 20Nu, ci că jertfele păgânilor sunt aduse demonilor, nu lui Dumnezeu. Iar eu nu vreau ca voi să fiţi în părtăşie cu demonii! 21Nu puteţi bea şi paharul Domnului, şi paharul demonilor! Nu puteţi lua parte şi la masa Domnului, şi la masa demonilor! 22Sau vrem oare să-L facem gelos pe Domnul?! Suntem noi mai puternici decât El?

Trăiţi pentru slava lui Dumnezeu!

23Toate sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. 24Nimeni nu trebuie să urmărească binele propriu, ci binele altuia. 25Mâncaţi orice se vinde pe piaţa de carne, fără să vă puneţi vreo întrebare din cauza conştiinţei, 26căci „al Domnului este pământul cu tot ce este pe el!“[c] 27Dacă un necredincios vă cheamă la masă şi vreţi să mergeţi, mâncaţi orice vi se va da, fără să vă puneţi vreo întrebare, din cauza conştiinţei. 28Dacă însă cineva vă spune: „Aceasta a fost adusă ca jertfă!“, atunci să nu mâncaţi, din cauza celui care v-a spus şi din cauza conştiinţei (căci „al Domnului este pământul cu tot ce este pe el“)[d]; 29mă refer la conştiinţa celuilalt, nu la a voastră. Căci de ce să fie judecată libertatea mea de conştiinţa altuia? 30Dacă eu mulţumesc pentru mâncarea pe care o mănânc, de ce să fiu dispreţuit din cauza unui lucru pentru care mulţumesc? 31Aşadar, fie că mâncaţi, fie că beţi sau orice altceva faceţi, să le faceţi pe toate pentru slava lui Dumnezeu. 32Să nu fiţi pricină de poticnire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru biserica lui Dumnezeu, 33aşa cum, de altfel, încerc şi eu, în toate lucrurile, să plac tuturor, necăutând folosul meu, ci al multora, pentru a fi mântuiţi!

Footnotes

  1. 1 Corintieni 10:7 Vezi Ex. 32:6
  2. 1 Corintieni 10:18 Adică poporul Israel, care este Israel „după trup“, spre deosebire de Biserică, care este Israelul „spiritual“
  3. 1 Corintieni 10:26 Vezi Ps. 24:1
  4. 1 Corintieni 10:28 Cele mai importante şi mai timpurii mss nu conţin aceste cuvinte