Naomi şi Rut

¹Pe vremea când judecau^[a] judecătorii, a fost o foamete în ţară. Atunci un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu soţia lui şi cu cei doi fii ai săi să locuiască ca străin în câmpiile Moabului. ² Bărbatul se numea Elimelek, soţia lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai săi se numeau Mahlon şi Chilion. Ei erau efratiţi din Betleemul lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, s-au stabilit acolo.

³ Însă Elimelek, soţul lui Naomi, a murit şi ea a rămas astfel singură cu cei doi fii ai ei. ⁴ Aceştia s-au căsătorit cu moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani, ⁵ cei doi, adică Mahlon şi Chilion, au murit şi ei, astfel încât femeia a rămas singură, fără cele două odrasle ale ei şi fără soţul său. ⁶ Ea s-a hotărât apoi să plece din câmpiile Moabului împreună cu cele două nurori ale ei, pentru că a aflat că Domnul i-a cercetat poporul şi i-a dat din nou hrană. ⁷ Naomi a plecat din locul în care locuise, iar cele două nurori ale ei erau cu ea. Au pornit la drum ca să se întoarcă în ţara lui Iuda.

⁸ La un moment dat însă Naomi le-a zis celor două nurori ale ei:

– Plecaţi! Întoarceţi-vă fiecare la casa mamei sale! Domnul să se poarte faţă de voi cu bunătatea^[b] cu care şi voi v-aţi purtat faţă de cei ce au murit şi faţă de mine! ⁹ Să dea Domnul ca fiecare din voi să găsească odihnă în casa viitorului soţ!

Apoi le-a sărutat de rămas bun, dar ele au început să plângă.

¹⁰ – Venim şi noi cu tine la poporul tău, i-au zis ele.

¹¹ – Nu, copilele mele, le-a răspuns Naomi, întoarceţi-vă! De ce să veniţi cu mine? Mai pot eu oare avea fii în pântecele meu, care să fie apoi soţii voştri? ¹² Întoarceţi-vă, copilele mele! Plecaţi! Eu sunt prea bătrână să mai am un soţ. Chiar dacă aş zice că mai este nădejde pentru mine, chiar dacă aş fi în noaptea aceasta cu un bărbat şi aş naşte fii, ¹³ aţi aştepta voi până se vor face mari? Vă veţi păstra voi pentru ei, fără să vă măritaţi? Nu, copilele mele! Amărăciunea mea este prea mare pentru voi^[c], căci mâna Domnului s-a întins împotriva mea!

¹⁴ Nurorile au început iarăşi să plângă. Orpa şi-a sărutat soacra de rămas bun şi a plecat, dar Rut s-a ţinut de ea.

¹⁵ – Cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la zeii ei! i-a zis Naomi. Du-te şi tu după cumnata ta!

¹⁶ – Nu stărui să te părăsesc şi să mă întorc de la tine, i-a răspuns Rut. Unde mergi tu, vreau să merg şi eu, unde locuieşti tu, vreau să locuiesc şi eu; poporul tău va fi şi poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu. ¹⁷ Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi tot acolo voi fi şi îngropată. Domnul să se poarte cu mine cu toată asprimea^[d] dacă altceva decât moartea mă va despărţi de tine!

¹⁸ Văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, Naomi a încetat să-i mai vorbească astfel. ¹⁹ Au plecat amândouă şi au călătorit împreună până au ajuns la Betleem.

Când au intrat în Betleem, toată cetatea s-a pus în mişcare din pricina lor.

– Aceasta este Naomi?! se întrebau femeile.

²⁰ – Nu mă mai numiţi Naomi^[e], le-a răspuns ea, ci numiţi-mă Mara^[f], pentru că Cel Atotputernic^[g] m-a amărât mult. ²¹ Când am plecat, aveam de toate, dar Domnul m-a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiţi Naomi, de vreme ce Domnul a mărturisit împotriva mea^[h] şi Cel Atotputernic a adus necazul asupra mea?

²² Aşa s-a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut, nora ei. Ele au sosit în Betleem, tocmai când începea seceratul orzului.