1„Adu-ţi aminte de Creatorul tău
în zilele tinereţii tale,
până nu vin zilele cele rele
şi până nu se apropie anii când vei zice:
«Nu găsesc nici o plăcere în ei!»;
2până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele
şi până nu se întorc norii după ploaie.
3În zilele acelea încep să tremure paznicii casei
şi se îndoaie cei tari,
se opresc cei ce macină, care s-au împuţinat,
şi se întunecă cei ce se uită pe ferestre,
4se închid cele două uşi care dau în stradă
şi scade sunetul morii.
Atunci te vei scula la ciripitul păsării,
dar glasul tuturor cântăreţelor se va auzi înăbuşit;
5te vei teme de înălţimi
şi te vei speria pe drum!
Adu-ţi aminte de Creatorul tău,
până nu înfloreşte migdalul
până nu se târăşte lăcusta
şi trece pofta,
căci fiecare merge spre casa cea veşnică,
iar bocitorii cutreieră pe stradă;
6până nu se rupe funia de argint
şi până nu se sparge vasul de aur,
până nu se sfărâmă vasul la izvor
şi până nu este zdrobită roata la fântână;
7până nu se întoarce ţărâna în pământ, de unde a fost luată,
şi până când suflarea nu se întoarce la Dumnezeu, Cel Care a dat-o.
Epilog
9Pe lângă faptul că oratorul a fost un înţelept, el a învăţat şi ştiinţa pe popor, culegând, cercetând şi aranjând numeroase proverbe. 10Oratorul a căutat să găsească cuvinte plăcute şi să scrie drept cuvintele adevărului.
11Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte ţepuşe, iar colecţiile de proverbe[b] sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur păstor. 12„Dincolo de toate acestea, fiule, ia aminte: să faci multe cărţi este o treabă fără sfârşit şi prea mult studiu este obositor pentru trup.