1Te rog solemn înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cristos Isus, Care urmează să judece viii şi morţii, şi având în vedere arătarea Lui şi Împărăţia[a] Lui: 2 predică Cuvântul; fii pregătit la timp potrivit sau nepotrivit; mustră, corectează, încurajează cu toată răbdarea şi învăţătura! 3 Căci va veni vremea când oamenii nu vor mai suporta învăţătura sănătoasă, ci îşi vor îngrămădi învăţători după poftele lor, ca să audă doar lucruri ce le gâdilă urechile. 4 Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor duce după mituri. 5 Însă tu fii treaz în toate lucrurile, îndură suferinţele, fă lucrarea unui evanghelist, împlineşte-ţi bine slujba!
6 Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură[b], şi timpul plecării mele este aproape. 7 M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa. 8 De acum mă aşteaptă cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel Drept, în ziua aceea, şi nu numai mie, ci tuturor celor care vor fi iubit arătarea Lui.
Instrucţiuni personale
9 Străduieşte-te să vii la mine cât de repede! 10 Demas, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi s-a dus la Tesalonic; Crescens s-a dus în Galatia, Titus în Dalmaţia[c]. 11 Numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu şi adu-l cu tine, pentru că îmi este de folos în slujire! 12 Pe Tihicus l-am trimis la Efes. 13 Când vii, adu şi mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, precum şi sulurile, mai ales pe cele din piele. 14 Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îl va răsplăti după faptele lui. 15 Păzeşte-te de el, pentru că el s-a împotrivit foarte tare cuvintelor noastre.
16 La primul meu răspuns de apărare, nimeni n-a stat alături de mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu le fie ţinut în seamă lucrul acesta! 17 Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca, prin mine, mesajul să fie pe deplin vestit şi toate neamurile să-l audă. Şi am fost izbăvit din gura leului[d]. 18 Domnul mă va scăpa de orice lucru rău şi mă va mântui pentru Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava, în vecii vecilor! Amin.
19 Salută-i pe Prisca[e] şi Aquila şi pe cei din casa lui Onisiforus! 20 Erastus a rămas în Corint, iar pe Trofimus l-am lăsat bolnav în Milet. 21 Străduieşte-te să vii înainte de iarnă! Eubulus, Pudens, Linus, Claudia şi toţi fraţii te salută. 22 Domnul să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! (Amin.)[f]
Footnotes
- 2 Timotei 4:1 Împărăţia (lui Dumnezeu) reprezintă domnia lui Dumnezeu, fiind în acelaşi timp o realitate prezentă şi o nădejde în viitor; şi în v. 18
- 2 Timotei 4:6 Vezi Ex. 29:38-40
- 2 Timotei 4:10 Provincie romană (numită şi Iliria), situată în partea de E şi NE a M. Adriatice, în nordul provinciei Macedonia
- 2 Timotei 4:17 Fiind cetăţean roman, Pavel nu putea fi condamnat să fie aruncat la lei; aşadar, trebuie să fie un limbaj figurat
- 2 Timotei 4:19 În Faptele Apostolilor, Luca foloseşte diminutivul, Priscila, pe când Pavel foloseşte numele nediminutivat, Prisca
- 2 Timotei 4:22 Unele mss timpurii nu conţin acest cuvânt; este posibil ca scribii să fi adăugat mai târziu cuvântul amen la sfârşitul fiecărei cărţi, deoarece foarte multe mss greceşti încheie toate cărţile, mai puţin Faptele Apostolilor, Iacov şi 3 Ioan, cu acest cuvânt