2 Corintieni 2

1Astfel, am hotărât să nu mai vin din nou la voi în durere, pentru că, dacă eu vă întristez, atunci cine mă va mai încuraja pe mine, dacă nu cel pe care l-am întristat? Am scris aşa, pentru ca atunci când voi veni să nu fiu întristat de cei care ar trebui să mă bucure, căci sunt încredinţat cu privire la voi toţi că bucuria mea este bucuria voastră, a tuturor. V-am scris din durerea şi din necazul inimii şi cu multe lacrimi, nu ca să vă întristez, ci ca să vă daţi seama de dragostea pe care o am din belşug faţă de voi.

Iertarea celui păcătos

Dacă cineva a fost o pricină de întristare, nu pe mine m-a întristat, ci, într-o oarecare măsură, ca să nu fiu prea sever, pe voi toţi. Este suficient pentru acesta faptul că a fost pedepsit de cei mai mulţi dintre voi. Astfel, acum ar trebui să-l iertaţi şi să-l încurajaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare. De aceea, vă îndemn să vă declaraţi iarăşi dragostea faţă de el. Căci v-am scris şi ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în toate. 10 Pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. Ceea ce am iertat, dacă am iertat ceva, a fost de dragul vostru, în prezenţa lui Cristos, 11 ca să nu dăm câştig de cauză lui Satan[a], pentru că noi nu suntem în necunoştinţă de planurile lui.

12 Când am venit la Troa pentru Evanghelia[b] lui Cristos şi mi-a fost deschisă o uşă în Domnul, 13 n-am avut linişte în duhul meu, pentru că nu l-am găsit acolo pe Titus, fratele meu. Astfel, mi-am luat rămas bun de la ei şi m-am dus în Macedonia.

Lucrarea apostolică

14 Îi mulţumim însă lui Dumnezeu, Care ne conduce întotdeauna la biruinţă, în Cristos, şi răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoaşterii Lui. 15 Căci, pentru Dumnezeu, noi suntem mireasma lui Cristos printre cei ce sunt mântuiţi şi printre cei ce pier; 16 pentru aceştia – o mireasmă de la moarte spre moarte, iar pentru aceia – o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Şi cine este destoinic pentru aceste lucruri? 17 Spre deosebire de mulţi alţii, noi nu facem negustorie cu Cuvântul lui Dumnezeu, ci vorbim ca nişte oameni sinceri şi, ca unii trimişi de Dumnezeu, vorbim în prezenţa lui Dumnezeu, în Cristos.

Footnotes

  1. 2 Corintieni 2:11 Cuvânt împrumutat din ebraică, însemnând Vrăjmaş sau Acuzator
  2. 2 Corintieni 2:12 Sau: Vestea Bună; peste tot în carte