1 Ioan 2

1Copilaşii mei, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva păcătuieşte, avem la Tatăl un Apărător[a], pe Isus Cristos cel Drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. Prin aceasta ştim că-L cunoaştem: dacă păzim poruncile Lui. Cel ce zice: „Îl cunosc!“, dar nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, iar adevărul nu este în el. Însă, în cel ce păzeşte Cuvântul Lui, dragostea lui[b] Dumnezeu a ajuns într-adevăr desăvârşită. Prin aceasta ştim că suntem în El. Cel ce zice că rămâne în El este dator să umble[c] şi el aşa cum a umblat Isus.

Preaiubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care o aveţi de la început. Această poruncă veche este Cuvântul pe care l-aţi auzit. Totuşi vă scriu o poruncă nouă, care este adevărată în El şi în voi, pentru că întunericul trece, iar lumina adevărată luminează deja. Cel ce zice că este în lumină, dar îl urăşte pe fratele lui, este încă în întuneric. 10 Cel care-l iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi în el[d] nu este nici un prilej de poticnire. 11 Dar cel care-l urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric şi nu ştie unde se duce, pentru că întunericul i-a orbit ochii.

12 Vă scriu, copilaşilor,

pentru că păcatele vă sunt iertate datorită Numelui Său.

13 Vă scriu, părinţilor,

pentru că L-aţi cunoscut pe Cel Ce este de la început.

Vă scriu, tinerilor,

pentru că l-aţi învins pe cel rău.

14 V-am scris, copilaşilor,

pentru că L-aţi cunoscut pe Tatăl.

V-am scris, părinţilor,

pentru că L-aţi cunoscut pe Cel Ce este de la început.

V-am scris, tinerilor,

pentru că sunteţi tari,

iar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi

şi l-aţi învins pe cel rău.

Nu iubiţi lumea

15 Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. 16 Căci tot ce este în lume – pofta firii, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii – nu este de la Tatăl, ci este din lume. 17 Iar lumea şi pofta ei trec, însă cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.

Ceasul de pe urmă şi venirea anticristului

18 Copilaşilor, este ceasul de pe urmă! Şi după cum aţi auzit că vine anticristul, să ştiţi că acum sunt mulţi anticrişti. Prin aceasta ştim că este ceasul de pe urmă. 19 Ei au ieşit dintre noi, dar nu erau dintre noi. Căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, dar, ieşind, au arătat că nu toţi sunt dintre noi. 20 Voi aveţi ungerea[e] de la Cel Sfânt şi voi toţi aveţi cunoaştere[f]. 21 Nu v-am scris fiindcă nu cunoaşteţi adevărul, ci pentru că-l cunoaşteţi şi pentru că din adevăr nu iese nici o minciună. 22 Cine este mincinosul, dacă nu cel care neagă că Isus este Cristosul[g]? Acela este anticristul: cel care-I neagă pe Tatăl şi pe Fiul. 23 Oricine-L neagă pe Fiul nu-L are nici pe Tatăl. Cel care-L mărturiseşte pe Fiul Îl are şi pe Tatăl. 24 Ceea ce aţi auzit de la început, să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ceea ce aţi auzit de la început, atunci şi voi veţi rămâne în Fiul şi în Tatăl. 25 Şi promisiunea pe care El ne-a făcut-o este aceasta: viaţa veşnică.

26 V-am scris aceste lucruri cu privire la cei ce încearcă să vă ducă în rătăcire. 27 Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi nu aveţi nevoie ca cineva să vă înveţe, ci, aşa cum ungerea Lui vă învaţă cu privire la toate lucrurile, iar ea este adevărată şi nu este o minciună, rămâneţi în El, aşa cum v-a învăţat ea.

Copii ai lui Dumnezeu

28 Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca, atunci când El Se va arăta, să avem îndrăzneală şi să nu fim daţi de ruşine înaintea Lui, la arătarea Lui. 29 Dacă ştiţi că El este drept, atunci ştiţi că oricine face ceea ce este drept este născut din El.

Footnotes

  1. 1 Ioan 2:1 Sau: Avocat; sau: Mijlocitor; sau: Sfătuitor, Mângâietor, Ajutor. Aria semantică a termenului grecesc este foarte largă şi nici un termen din limbajul contemporan nu o poate acoperi
  2. 1 Ioan 2:5 Sau: pentru
  3. 1 Ioan 2:6 Cu sensul de a trăi
  4. 1 Ioan 2:10 Sau: în ea, cu referire la lumină
  5. 1 Ioan 2:20 Cu referire la Duhul Sfânt; vezi v. 27
  6. 1 Ioan 2:20 Unele mss conţin: şi voi cunoaşteţi toate lucrurile
  7. 1 Ioan 2:22 Sau: Mesia; atât Cristos (greacă), cât şi Mesia (ebraică şi aramaică) înseamnă Cel care este uns