1 Cronici 24

Măsuri de organizare a cultului: împărţirea pe divizii şi perioade

1Iată care au fost cetele urmaşilor lui Aaron. Fiii lui Aaron au fost: Nadab, Abihu, Elazar şi Itamar. 2Nadab şi Abihu au murit înaintea tatălui lor, fără să fi avut urmaşi, astfel că numai Elazar şi Itamar au slujit ca preoţi. 3David i-a împărţit pe urmaşii acestora, punând ca supraveghetori peste slujbele lor pe Ţadok, dintre urmaşii lui Elazar, şi pe Ahimelek, dintre urmaşii lui Itamar. 4Printre urmaşii lui Elazar s-au găsit mai multe căpetenii decât printre urmaşii lui Itamar, acestea fiind împărţite astfel: şaisprezece căpetenii ale familiilor urmaşilor lui Elazar şi opt căpetenii ale familiilor urmaşilor lui Itamar. 5I-au împărţit între ei prin tragere la sorţi, căci căpeteniile Lăcaşului şi căpeteniile lui Dumnezeu erau atât dintre urmaşii lui Elazar, cât şi dintre urmaşii lui Itamar. 6Scribul Şemaia, fiul lui Netanel, unul dintre leviţi, i-a scris în prezenţa regelui, a conducătorilor, a preotului Ţadok, a lui Ahimelek, fiul lui Abiatar, şi a căpeteniilor familiilor preoţilor şi leviţilor; au ales o familie dintre urmaşii lui Elazar şi una dintre urmaşii lui Itamar.

7Primul sorţ a ieşit pentru Iehoiarib,

al doilea pentru Iedaia,

8al treilea pentru Harim,

al patrulea pentru Seorim,

9al cincilea pentru Malchia,

al şaselea pentru Miyamin,

10al şaptelea pentru Hakoţ,

al optulea pentru Abia,

11al nouălea pentru Iosua,

al zecelea pentru Şecania,

12al unsprezecelea pentru Eliaşib,

al doisprezecelea pentru Iachim,

13al treisprezecelea pentru Hupa,

al paisprezecelea pentru Ieşebab,

14al cincisprezecelea pentru Bilga,

al şaisprezecelea pentru Imer,

15al şaptesprezecelea pentru Hezir,

al optsprezecelea pentru Hapiţeţ,

16al nouăsprezecelea pentru Petahia,

al douăzecilea pentru Ezechiel,

17al douăzeci şi unulea pentru Iachin,

al douăzeci şi doilea pentru Gamul,

18al douăzeci şi treilea pentru Delaia

şi al douăzeci şi patrulea pentru Maazia.

19Aceasta a fost ordinea în care aveau să facă slujba când intrau în Casa Domnului, potrivit hotărârilor date cu privire la ei prin Aaron, strămoşul lor, aşa cum i-a poruncit Domnul, Dumnezeul lui Israel.

Alţi leviţi

20Dintre ceilalţi urmaşi ai lui Levi au fost:

dintre fiii lui Amram: Şubael;

dintre fiii lui Şubael: Iehdeia;

21din Rehabia – dintre fiii lui Rehabia: căpetenia Işia;

22dintre iţhariţi: Şelomot;

dintre fiii lui Şelomot: Iahat;

23fiii lui Hebron au fost: căpetenia Ieria, Amaria – al doilea, Iahaziel – al treilea, Iekamam – al patrulea[a];

24fiul lui Uziel a fost Mica;

dintre fiii lui Mica: Şamir;

25fratele lui Mica a fost Işia; dintre fiii lui Işia: Zaharia;

26fiii lui Merari au fost: Mahli şi Muşi; fiul lui Iaazia a fost Beno; 27urmaşii lui Merari au fost: din Iaazia – Beno, Şoham, Zacur şi Ivri;

28din Mahli – Elazar, dar el nu a avut fii;

29din Chiş – fiul lui Chiş: Ierahmeel;

30fiii lui Muşi au fost: Mahli, Eder şi Ierimot.

Aceştia au fost urmaşi ai leviţilor, potrivit familiilor lor. 31Şi ei, ca şi rudele lor, urmaşii lui Aaron, au aruncat sorţii în prezenţa regelui David, a lui Ţadok şi a lui Ahimelek, a căpeteniilor familiilor preoţilor şi leviţilor, atât pentru familiile celor mai în vârstă, cât şi pentru cele ale fraţilor lor mai mici.“

Footnotes

  1. 1 Cronici 24:23 Două mss TM, câteva mss LXX (vezi şi 1 Cron. 23:19), cele mai multe mss TM: Amaria, Iahaziel, Iekamam, dintre urmaşii lui Ieria