1 Cronici 11

Ridicarea lui David ca rege peste Israelul unit

1Tot Israelul s-a strâns la David, în Hebron, şi i-a zis: „Suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta! 2Odinioară, chiar şi atunci când Saul era rege, tu îl conduceai pe Israel în războaie. Domnul, Dumnezeul tău, ţi-a promis de altfel: «Tu vei păstori poporul Meu Israel şi vei fi conducător peste poporul Meu Israel!»“ 3Toţi cei din sfatul bătrânilor lui Israel[a] veniseră la rege, în Hebron, astfel că David a încheiat legământ cu ei înaintea Domnului, la Hebron. Apoi ei l-au uns pe David ca rege peste Israel, după Cuvântul Domnului profeţit de Samuel.

4David şi întreg Israelul au înaintat spre Ierusalim (adică Iebus) împotriva iebusiţilor care locuiau acolo. 5Locuitorii din Iebus i-au zis lui David: „Nu vei intra aici!“ David a capturat însă fortăreaţa Sionului, care a devenit Cetatea lui David. 6David zisese: „Oricine îi va învinge primul pe iebusiţi va deveni căpetenie şi conducător.“ Ioab, fiul Ţeruiei, a înaintat primul şi astfel el a devenit căpetenie. 7David s-a stabilit în fortăreaţă şi de aceea a fost numită „Cetatea lui David“. 8El a rezidit cetatea de jur împrejur, dinspre Milo[b] de jur împrejur, iar Ioab a restaurat restul cetăţii. 9David a devenit tot mai puternic pentru că Domnul Oştirilor[c] era cu el.

Războinicii din garda regelui David

10Iată căpeteniile vitejilor lui David care, devotate domniei sale, împreună cu tot Israelul, l-au făcut rege, după Cuvântul Domnului cu privire la Israel; 11acesta este numărul vitejilor lui David:

Iaşobeam[d], fiul lui Hacmoni, era căpetenia celor trei[e]. El şi-a ridicat suliţa împotriva a trei sute de duşmani pe care i-a ucis într-o singură împrejurare.

12Următorul era Elazar, fiul ahohitului Dodo. Şi el a fost unul dintre cei trei viteji care 13se aflau împreună cu David la Pas-Damim, când filistenii se adunaseră acolo pentru război (pe ogor erau holde de orz). Când poporul a fugit dinaintea filistenilor, 14ei s-au aşezat în mijlocul ogorului, l-au apărat şi i-au ucis pe filisteni. Domnul i-a izbăvit dându-le o mare biruinţă.

15Altădată, cei trei, dintre cele treizeci de căpetenii, au venit la stânca unde se afla David, la peştera Adulam, în timp ce oştirea filistenilor îşi aşezase tabăra în valea Refaim. 16David se afla atunci în fortăreaţă[f], iar garnizoana filistenilor se afla la Betleem. 17Lui David i s-a făcut sete şi a întrebat: „Cine îmi va aduce apă din fântâna de lângă poarta Betleemului?“ 18Cei trei viteji au răzbit prin tabăra filistenilor, au scos apă din fântâna de lângă poarta Betleemului şi au adus-o cu bine la David. David însă nu a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului, 19spunând: „Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva! Să beau eu sângele bărbaţilor acestora care şi-au pus viaţa în primejdie? Căci ei şi-au pus viaţa în primejdie aducând apa.“ Şi n-a băut din acea apă. Astfel de isprăvi făceau cei trei viteji.

20Abişai, fratele lui Ioab, era căpetenia celor trei. El şi-a ridicat suliţa împotriva a trei sute de duşmani şi i-a omorât. Şi astfel el şi-a câştigat un renume alături de cei trei. 21Era mai respectat decât cei trei, ajungând chiar căpetenia lor, dar nu s-a ridicat la valoarea celor trei.

22Benaia, fiul lui Iehoiada, era un viteaz din Kabţeel, care a făcut mari isprăvi. El i-a ucis pe doi dintre cei mai viteji moabiţi[g], iar într-o zi în care ninsese, a coborât într-o fântână[h] unde a omorât un leu[i]. 23A mai omorât, de asemenea, şi un egiptean, un bărbat a cărui înălţime era de cinci coţi[j]. Egipteanul era înarmat cu o suliţă cât sulul unui ţesător; Benaia s-a dus înspre el doar cu un toiag. El a smuls suliţa din mâna egipteanului şi l-a ucis cu propria lui suliţă. 24Astfel de isprăvi făcea Benaia, fiul lui Iehoiada, devenind la fel de vestit ca cei trei viteji. 25Era mai respectat decât ceilalţi treizeci, însă nu s-a ridicat la înălţimea celor trei. David l-a numit conducătorul gărzii sale personale.

26Războinici viteji au mai fost şi:

Asael, fratele lui Ioab;

Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem;

27haroritul Şamot;

pelonitul Heleţ;

28Ira, fiul tekoanitului Icheş;

Abiezer din Anatot;

29huşatitul Sibecai;

ahohitul Ilai;

30netofatitul Maharai;

Heled, fiul netofatitului Baana;

31Itai, fiul lui Ribai, din Ghiva beniamiţilor;

piratonitul Benaia;

32Hurai din văile Gaaş;

arbatitul Abiel;

33Azmavet din Baharum;

şaalbonitul Eliahba;

34fiii ghizonitului Haşem;

Ionatan, fiul hararitului Şaghe;

35Ahiam, fiul hararitului Sacar;

Elifal, fiul lui Ur;

36mecheratitul Hefer;

pelonitul Ahia;

37carmelitul Heţro;

Naarai, fiul lui Ezbai;

38Ioel, fratele lui Natan; Mibhar, fiul lui Hagri;

39amonitul Ţelek;

beerotitul Naharai, cel ce-i ducea armele lui Ioab, fiul Ţeruiei;

40itritul Ira;

itritul Gareb;

41hititul Urie;

Zabad, fiul lui Ahlai;

42rubenitul Adina, fiul lui Şiza, căpetenia rubeniţilor, care avea treizeci de oameni cu el;

43Hanan, fiul lui Maaca;

mitnitul Ioşafat;

44Uzia din Aştarot;

Şama şi Ieiel, fiii lui Hotam din Aroer;

45Iediael, fiul lui Şimri,

şi tiţitul Ioha, fratele lui;

46mahavitul Eliel;

Ieribai şi Ioşavia, fiii lui Elnaam;

moabitul Itma;

47Eliel, Obed şi Iaasiel din Meţobai[k].

Footnotes

  1. 1 Cronici 11:3 Lit.: bătrânii lui Israel, şefi de familii şi de clanuri, recunoscuţi ca autoritate la toate popoarele orientale; rol de judecători în cadrul comunităţii locale (Deut. 19:12; 21:1-9; 18-21; 22:13-21; 25:5-10) sau lideri militari (Ios. 8:10). Ca instituţie, Sfatul Bătrânilor lui Israel (lit. bătrânii lui Israel) este atestat în special în perioada monarhiei, cu rol de consiliu (2 Sam. 3:17; 5:3; 17:4; 1 Regi 20:7)
  2. 1 Cronici 11:8 Milo înseamnă plin şi se referă, probabil, la un sistem de terase artificiale umplute cu stânci şi susţinute de ziduri
  3. 1 Cronici 11:9 Ebr.: YHWH Ţevaot; termenul ebraic pentru oştiri se poate referi: (1) la oştirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9 – v. 10 în TM); (2) la corpurile cereşti (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) la îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2); probabil acest titlu face referire la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers; peste tot în carte
  4. 1 Cronici 11:11 Posibil o variantă a lui Iaşob-Baal
  5. 1 Cronici 11:11 Câteva mss LXX (vezi şi 2 Sam. 23:8); TM: Celor Treizeci; sau: comandantul ofiţerilor
  6. 1 Cronici 11:16 Cel mai probabil o zonă geografică inaccesibilă
  7. 1 Cronici 11:22 Lit.: a ucis doi ai lui Ariel din Moab; posibil: a ucis doi din fiii lui Ariel din Moab
  8. 1 Cronici 11:22 Sau: rezervor, în care se aduna apa în sezonul ploios
  9. 1 Cronici 11:22 Lit.: leul
  10. 1 Cronici 11:23 Aproximativ 2,5 m
  11. 1 Cronici 11:47 Sau: din Ţoba