Neemia 9

„Ridicaţi-vă şi binecuvântaţi-L pe Domnul, Dumnezeul vostru,
    Care este din veşnicie în veşnicie!^[a]
Binecuvântat să-Ţi fie Numele cel slăvit,
    care este mai presus de orice binecuvântare şi laudă!
⁶Tu eşti Domnul şi în afară de Tine nu este un altul!
    Tu ai făcut cerurile
        şi cerurile cerurilor cu toată oştirea lor,
pământul cu tot ce este pe el,
    mările cu tot ce este în ele;
Tu le dai viaţă tuturor,
    iar oştirea cerurilor Ţi se închină.
⁷Tu eşti Domnul,
    Dumnezeul Care l-ai ales pe Avram,
Care l-ai scos din Ur, din Caldeea,
    şi i-ai pus numele Avraam.
⁸Tu i-ai găsit inima credincioasă înaintea Ta
    şi ai încheiat un legământ cu el,
promiţând că-i vei da ţara canaaniţilor,
    a hitiţilor, a amoriţilor,
a periziţilor, a iebusiţilor, a ghirgaşiţilor,
    promiţând că o vei da seminţei^[b] lui;
Ţi-ai împlinit promisiunea,
    căci Tu eşti drept.
⁹Apoi ai văzut suferinţele strămoşilor noştri în Egipt,
    le-ai auzit strigătele de pe malul Mării Roşii^[c].
¹⁰Ai făcut semne şi minuni împotriva lui Faraon,
    împotriva tuturor slujitorilor săi şi împotriva întregului popor din ţara sa,
căci ai luat cunoştinţă de mândria lor faţă de strămoşii noştri
    şi Ţi-ai făcut un Nume, cum se ştie astăzi.
¹¹Ai despărţit marea înaintea lor
    şi ei au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat;
pe urmăritorii lor însă i-ai aruncat în adâncuri
    ca pe o piatră în ape adânci.
¹²Apoi i-ai condus printr-un stâlp de nor ziua,
    şi printr-un stâlp de foc noaptea,
        ca să le luminezi calea pe care mergeau.
¹³Te-ai coborât pe muntele Sinai
    şi le-ai vorbit din ceruri.
Le-ai dat reguli drepte,
    legi adevărate, orânduiri şi porunci bune.
¹⁴Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt
    şi le-ai dat porunci, orânduiri şi o Lege
        prin robul Tău Moise.
¹⁵Le-ai dat pâine din ceruri, atunci când le era foame,
    le-ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete
şi le-ai spus să vină
    să ia în stăpânire ţara
        pe care juraseşi că le-o vei da.
¹⁶Însă ei, strămoşii noştri, s-au fălit,
    au fost încăpăţânaţi
        şi nu Ţi-au ascultat poruncile.
¹⁷Au refuzat să asculte
    şi nu şi-au amintit de lucrările Tale minunate, pe care le-ai înfăptuit printre ei.
Au fost încăpăţânaţi şi în răzvrătirea lor şi-au numit o căpetenie,
    ca să se întoarcă în sclavia lor.
Dar Tu eşti un Dumnezeu iertător,
    îndurător şi milostiv,
încet la mânie şi plin de dragoste
    şi de aceea nu i-ai părăsit.
¹⁸Chiar şi atunci când şi-au făcut
    un viţel turnat,
zicând: «Acesta este Dumnezeul tău
    Care te-a scos din Egipt!»
        şi s-au făcut vinovaţi de multă blasfemie,
¹⁹Tu, în marea Ta îndurare,
    nu i-ai părăsit în pustie.
Stâlpul de nor n-a încetat
    să-i călăuzească ziua pe drum,
iar stâlpul de foc n-a încetat
    să le dea lumină noaptea pe drumul pe care trebuiau să meargă.
²⁰Le-ai dat chiar şi Duhul Tău cel bun
    ca să-i instruiască.
Nu Ţi-ai retras mana de la gurile lor
    şi ai continuat să le dai apă ca să-şi potolească setea.
²¹Timp de patruzeci de ani i-ai îngrijit în pustie
    şi nu au dus lipsă de nimic;
hainele nu li s-au învechit,
    iar picioarele nu li s-au umflat.
²²Le-ai dat în mână regate şi popoare,
    ale căror ţinuturi le-ai împărţit între ei.
Astfel au moştenit ţara lui Sihon,
    adică ţara regelui din Heşbon^[d],
şi ţara lui Og,
    regele Başanului.
²³Le-ai înmulţit fiii
    ca stelele cerurilor
şi i-ai adus în ţara
    în care le-ai spus părinţilor lor
        să intre ca s-o ia în stăpânire.
²⁴Fiii lor au intrat şi au luat în stăpânire ţara,
    iar Tu i-ai smerit înaintea lor pe locuitorii ţării, pe canaaniţi,
şi ai dat în mâinile lor pe regii acestora şi popoarele ţării,
    ca să le faci pe plac.
²⁵Au cucerit cetăţi fortificate,
    pământuri roditoare,
au luat în stăpânire case,
    tot felul de bunuri,
fântâni deja săpate, vii, măslini
    şi o mulţime de pomi fructiferi.
Au mâncat, s-au săturat, s-au îngrăşat
    şi s-au desfătat datorită bunătăţii Tale celei mari.
²⁶Dar apoi s-au arătat neascultători, s-au răzvrătit împotriva Ta,
    au aruncat înapoia lor Legea Ta,
i-au ucis pe profeţii Tăi,
    care mărturiseau împotriva lor
        pentru a-i întoarce la Tine,
şi s-au făcut astfel vinovaţi de multă blasfemie.
²⁷Atunci i-ai dat pe mâna duşmanilor lor,
    care i-au asuprit.
Totuşi, în vremea necazului lor, ei au strigat către Tine,
    iar Tu i-ai auzit din ceruri.
        În marea Ta îndurare le-ai dat izbăvitori care i-au eliberat din mâna duşmanilor lor.
²⁸Când au avut odihnă însă,
    ei au săvârşit iarăşi ce este rău înaintea Ta.
        Atunci iar i-ai lăsat pe mâna vrăjmaşilor lor care i-au stăpânit.
Dar ei s-au întors şi au strigat din nou către Tine,
    iar Tu i-ai auzit din ceruri şi,
        în îndurarea Ta, i-ai izbăvit în numeroase rânduri.
²⁹I-ai avertizat să se întoarcă la Legea Ta,
    dar ei s-au îngâmfat, nu au ascultat
de poruncile Tale şi au păcătuit împotriva hotărârilor Tale,
    deşi omul care le împlineşte va trăi prin ele.
Şi-au întors spatele cu încăpăţânare,
    au fost îndărătnici şi nu au ascultat.
³⁰I-ai îngăduit aşa mulţi ani,
    i-ai avertizat prin Duhul Tău, prin profeţii Tăi,
dar ei tot nu au luat aminte,
    astfel că i-ai dat pe mâna popoarelor străine.
³¹Cu toate acestea, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit,
    nici nu i-ai părăsit, căci Tu eşti un Dumnezeu milos şi îndurător!
³²Acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule cel Mare,
    Puternic şi Înfricoşător,
        Cel Care-Ţi păstrezi legământul şi îndurarea^[e],
nu privi ca puţin lucru toată suferinţa pe care am îndurat-o atât noi, cât şi regii noştri,
    conducătorii noştri, preoţii noştri, profeţii noştri şi strămoşii noştri, deci tot poporul Tău,
        de pe vremea împăraţilor Asiriei şi până acum!
³³Cu privire la tot ce a venit peste noi,
    Tu ai fost drept,
căci Tu ai lucrat cu credincioşie,
    dar noi am făcut ceea ce este rău!
³⁴Regii, conducătorii, preoţii şi părinţii noştri
    nu au împlinit Legea Ta;
nu au dat ascultare poruncilor şi înştiinţărilor Tale
    prin care i-ai prevenit.
³⁵În regatul lor, în mijlocul multor bunătăţi primite de la Tine,
    în ţara cea întinsă şi bogată pe care le-o dăduseşi,
ei nu Ţi-au slujit şi nu s-au întors
    de la faptele lor cele rele.
³⁶Şi iată-ne astăzi sclavi
    în ţara pe care le-ai dat-o strămoşilor noştri,
ca să-i mănânce roadele şi bunătăţile!
    Iată-ne sclavi chiar în ţara aceasta!
³⁷Rodul ei îi îmbogăţeşte pe împăraţii
    pe care i-ai pus stăpâni peste noi din cauza păcatelor noastre.
Ei stăpânesc după bunul lor plac asupra trupurilor noastre şi asupra vitelor noastre,
    iar noi ne aflăm într-un mare necaz.“