Reacţii duşmănoase
1Când Sanbalat a auzit că reconstruim zidul, s-a mâniat şi s-a supărat foarte tare. I-a batjocorit pe iudei, 2zicând rudelor sale şi oştirii Samariei:
– Ce fac amărâţii aceştia de iudei? Vor reface ei zidul? Vor aduce ei jertfe? Vor isprăvi ei vreodată? Vor da ei viaţă unor pietre acoperite de grămezi de moloz şi arse de foc?
3Amonitul Tobia, care era în preajma lui, a zis:
– Şi chiar dacă zidesc, până şi o vulpe, dacă se va sui pe el, le va putea dărâma zidul lor de piatră!
4„Ascultă-ne, Dumnezeul nostru, căci suntem dispreţuiţi! Fă să cadă jignirile lor asupra capului lor şi dă-i pradă unei ţări în care să fie captivi! 5Nu le acoperi vina şi nu le şterge păcatele dinaintea Ta, căci i-au jignit[a] pe cei ce zidesc!“ 6Am continuat să reconstruim zidul şi l-am ridicat până la jumătate din înălţimea lui, iar poporul lucra cu inimă.
7Când Sanbalat, Tobia, arabii, amoniţii şi aşdodiţii au auzit că restaurarea zidurilor Ierusalimului avansează şi că spărturile începeau să fie astupate, s-au mâniat foarte tare. 8S-au aliat cu toţii ca să vină să lupte împotriva Ierusalimului şi să-i facă stricăciuni. 9Ne-am rugat Dumnezeului nostru şi am pus o strajă ca să ne apere de ei zi şi noapte. 10Însă cei din Iuda ziceau: „Puterea cărăuşilor slăbeşte, iar molozul este mult. Nu vom putea să reconstruim zidul!“
11Totodată duşmanii noştri ziceau: „Nu vor şti şi nu vor vedea nimic până în clipa când vom ajunge în mijlocul lor! Îi vom ucide şi vom face astfel să înceteze lucrarea!“ 12Iudeii care locuiau în preajma lor au venit de zece ori şi ne-au înştiinţat despre toate locurile prin care aceştia urmau să vină împotriva noastră. 13Prin urmare, i-am pus pe unii din popor de-a lungul porţiunii mai joase a zidului, în locurile libere din spatele lui, aşezându-i, potrivit clanurilor lor, cu săbiile, suliţele şi arcurile în mâini. 14După ce m-am uitat la toate acestea, m-am ridicat şi le-am zis nobililor, dregătorilor şi celorlalţi din popor astfel: „Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Stăpânul, Cel Care este mare şi înfricoşător, şi luptaţi pentru rudele voastre, pentru fiii voştri, pentru fiicele voastre, pentru soţiile voastre şi pentru casele voastre.“
15Când duşmanii noştri au auzit că am fost înştiinţaţi, Dumnezeu le-a zădărnicit planurile, astfel încât ne-am putut întoarce cu toţii la zid, fiecare la lucrarea lui. 16Din ziua aceea, jumătate din slujitorii mei lucrau, iar cealaltă jumătate dintre ei erau înarmaţi cu suliţe, cu scuturi, cu arcuri şi cu platoşe. Conducătorii se aşezaseră înapoia întregii case a lui Iuda, 17care reconstruia zidul. Cei ce purtau poverile, cu o mână lucrau, iar cu cealaltă ţineau arma. 18Fiecare ziditor îşi avea sabia încinsă la brâu în timp ce zidea. Cel ce suna din trâmbiţă stătea lângă mine. 19Le-am zis nobililor, dregătorilor şi celorlalţi din popor: „Lucrarea este mare şi întinsă, iar noi suntem împrăştiaţi pe zid, departe unii de ceilalţi. 20În locul în care veţi auzi sunetul trâmbiţei, acolo să vă alăturaţi nouă. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi!“
21Am continuat să facem lucrarea cu jumătate dintre ei înarmaţi cu suliţe, din zorii zilei până la ivirea stelelor. 22Tot în perioada aceea am mai zis poporului: „Fiecare om să înnopteze la Ierusalim împreună cu sluga lui, ca să ne slujească drept strajă noaptea, iar ziua să poată lucra!“ 23Şi nu ne-am mai dezbrăcat de haine, nici eu, nici rudele mele, nici slujitorii mei şi nici bărbaţii care stăteau de strajă înapoia mea. Iar când mergeau la apă, fiecare avea arma la el.[b]