Soarta cetăţii Ninive
1Vai de cetatea vărsătoare de sânge,
plină de minciună,
plină de jaf
şi care nu renunţă la a prăda!
2Se aude pocnetul biciului
şi uruitul roţii,
galopul cailor
şi huruitul carelor!
3Călăreţii se năpustesc,
săbiile scânteiază,
iar suliţele fulgeră!
Peste tot sunt o mulţime de morţi,
grămezi de cadavre,
hoituri fără număr,
oameni care se împiedică de hoituri –
4şi aceasta din cauza multelor desfrânări ale prostituatei,
fermecătoarea, stăpâna vrăjitoriilor,
care subjuga[a] neamuri prin desfrânările ei
şi clanuri prin vrăjitoriile ei[b].
5«Iată că sunt împotriva ta! zice Domnul Oştirilor.
Îţi voi ridica poalele în cap[c]
şi voi arăta neamurilor goliciunea ta,
iar regatelor – ruşinea ta!
6Voi arunca murdării peste tine,
te voi înjosi
şi te voi face o privelişte pentru toţi.
7Atunci toţi cei ce te vor vedea vor fugi de tine şi vor zice:
’Ninive este pustiită! Cine o va plânge?‘
Unde să-ţi caut mângâietori?»
8Eşti tu mai bună decât No-Amon[d],
cetatea care era aşezată pe Nil,
înconjurată de ape,
a cărei fortăreaţă era marea[e]
al cărei zid era apa?
9Cuş[f] şi Egiptul erau tăria ei nemărginită,
iar Put[g] şi Lubim[h] îi erau ajutoare.
10Şi totuşi a fost exilată,
a trebuit să plece în captivitate!
Chiar şi copiii ei au fost zdrobiţi
la fiecare capăt de drum!
Au tras la sorţ pentru fruntaşii ei,
şi toţi mai marii ei au fost puşi în lanţuri.
11Şi tu te vei îmbăta
şi te vei ascunde!
Şi tu vei căuta un refugiu în faţa duşmanului!
12Toate fortificaţiile tale sunt ca nişte smochini
plini cu cele dintâi roade;
dacă sunt scuturate,
ele cad în gura celui ce vrea să le mănânce.
13Iată, cei din oştirea ta
sunt ca nişte femei în mijlocul tău!
Porţile ţării tale
sunt larg deschise duşmanilor tăi;
focul le-a mistuit zăvoarele.
14Scoate-ţi apă pentru asediu!
Întăreşte-ţi fortificaţiile!
Frământă lutul!
Calcă în picioare mortarul!
Pregăteşte cuptorul de cărămidă!
15Acolo te va mistui focul,
iar sabia te va tăia;
te va mânca, ca o lăcustă!
V-aţi tot înmulţit ca lăcusta Ielek,
v-aţi tot înmulţit ca lăcusta Arbe[i]!
16Ţi-ai înmulţit negustorii
mai mult decât stelele cerului.
Ei însă prădează ca lăcusta Ielek
şi apoi zboară.
17Voievozii[j] tăi sunt ca lăcusta Arbe,
iar scribii[k] tăi ca un roi de lăcuste
care se aşază pe ziduri într-o zi răcoroasă,
dar care, atunci când răsare soarele, zboară
şi nu se mai cunoaşte locul unde au fost.
18Păstorii[l] tăi au aţipit, împărate al Asiriei,
iar nobilii tăi se odihnesc!
Poporul tău a fost împrăştiat pe munţi
şi nu este nimeni să-i adune!
19Nu este alinare pentru rana ta,
iar lovitura-ţi este fatală!
Toţi cei ce aud veşti despre tine,
bat din palme,
căci cine nu a fost atins
de cruzimea ta fără margini?!“