Starea de păcat a poporului
1„Vai de mine!
Căci sunt ca după culesul fructelor,
ca după culesul viilor!
Nu mai este nici un ciorchine de mâncat
nimic din smochinele timpurii, după care tânjeşte sufletul meu!
2A pierit cel evlavios din ţară
şi n-a mai rămas nici un om drept![a]
Cu toţii stau la pândă, ca să verse sânge;
fiecare îl vânează pe semenul său cu o plasă.
3Mâinile lor sunt deprinse cu răul!
Conducătorul cere daruri,
iar judecătorul pretinde mită;
cei mari îşi spun dorinţa pe faţă
şi conspiră împreună pentru a şi-o îndeplini[b].
4Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine,
iar cel mai drept – mai rău ca un gard de spini.
Ziua vestită de străjerii tăi, ziua pedepsei tale, a sosit!
Acum va fi stupoare pentru voi!
5Nu-l crede pe prieten,
nu te încrede în amic!
Păzeşte-ţi uşa gurii
de cea care se odihneşte la pieptul tău!
6Căci fiul îşi desconsideră tatăl,
fiica se ridică împotriva mamei ei,
iar nora – împotriva soacrei sale,
aşa încât duşmanii unui om sunt chiar cei din familia lui.
7Eu însă voi privi la Domnul,
voi nădăjdui în Dumnezeul mântuirii mele!
Dumnezeul meu mă va asculta!
Israel va fi restaurat
8Nu te bucura din pricina mea, duşmană a mea,
căci, deşi am căzut, mă voi ridica!
Deşi locuiesc în întuneric,
Domnul va fi lumina mea!
9Voi îndura furia Domnului,
căci am păcătuit împotriva Lui,
o voi îndura până când El îmi va apăra pricina
şi-mi va face dreptate.
El mă va scoate la lumină;
Îi voi vedea dreptatea.
10Când va vedea duşmana mea lucrul acesta,
va fi acoperită de ruşine,
ea, care-mi zicea:
«Unde este Domnul, Dumnezeul tău?»
Ochii mei vor vedea căderea ei!
Atunci ea va fi călcată în picioare
ca noroiul de pe uliţe.
11Va fi o zi a reclădirii zidurilor tale,
o zi în care ţi se va lărgi hotarul!
12În ziua aceea vor veni la tine oameni
din Asiria şi până dinspre cetăţile Egiptului[c],
din Egipt şi până la râu[d],
de la o mare şi până la cealaltă,
de la un munte şi până la celălalt.
13Însă ţara[e] va fi pustiită
din pricina locuitorilor ei,
ca rod al faptelor lor rele.
Rugăciune şi laudă
14Păstoreşte-Ţi cu toiagul poporul,
turma moştenirii Tale
care locuieşte în singurătate,
în pădurea din mijlocul ţinutului roditor[f]!
Să pască în Başan şi în Ghilad
ca în zilele de odinioară!“
15„Îţi voi arăta lucruri nemaipomenite
ca în ziua ieşirii tale din ţara Egiptului!“
16„Neamurile vor vedea şi se vor ruşina
de toată puterea lor.
Îşi vor pune mâna la gură
şi îşi vor astupa urechile[g].
17Vor linge ţărâna ca şarpele
şi ca târâtoarele pământului.
Vor ieşi tremurând din cetăţuile lor,
vor veni îngrozite la Domnul, Dumnezeul nostru,
şi se vor teme de Tine.
18Cine este Dumnezeu ca Tine,
Care să ia vina şi Care să ierte nelegiuirea
rămăşiţei moştenirii Lui?
Tu nu rămâi mânios pe vecie,
ci Îţi găseşti plăcerea în îndurare.
19Tu vei avea iarăşi milă de noi
şi vei zdrobi sub tălpi[h] nelegiuirile noastre;
vei arunca în adâncurile mării toate păcatele noastre.
20Tu vei arăta credincioşie faţă de Iacov
şi îndurare[i] faţă de Avraam,
aşa cum ai jurat strămoşilor noştri
în zilele din vechime.“