Promisiunea Conducătorului din Betleem
1Acum însă strânge-ţi oştirea[a], fiică înconjurată de războinici[b],
căci suntem sub asediu!
Ei îl vor lovi cu toiagul peste obraz
pe judecătorul lui Israel!
2„Dar tu, Betleeme Efrata[c],
deşi eşti neînsemnat printre miile lui Iuda,
totuşi din tine Îmi va ieşi
Cel Ce va fi Conducător în Israel,
Cel a Cărui origine este din vechime,
chiar din zilele veşniciei.
3De aceea El îi va abandona
până la vremea când cea care trebuie să nască va naşte.
Apoi, rămăşiţa fraţilor Săi se va întoarce
la israeliţi.
4El se va înfăţişa şi va păstori poporul
în puterea Domnului,
în toată maiestatea Numelui Domnului, Dumnezeul Său.
Şi ei vor locui liniştiţi,
căci atunci El va fi măreţ până la marginile pământului!
5 El va fi pacea lor!
Când asirianul va invada ţara noastră
şi va pătrunde în citadelele noastre[d],
vom ridica împotriva lui şapte păstori,
chiar opt conducători.
6Ei vor păstori ţara Asiriei cu sabia,
iar ţara lui Nimrod – cu sabia scoasă din teacă[e].
El ne va izbăvi de asirian
când acesta va invada ţara noastră
şi va pătrunde în hotarul nostru.
Rămăşiţa lui Iacov, restaurată şi purificată
7Atunci rămăşiţa lui Iacov va fi,
în mijlocul multor popoare,
ca roua de la Domnul,
ca ploaia măruntă de pe iarbă,
care nu aşteaptă pe nimeni
şi care nu stă după fiii oamenilor.
8Atunci rămăşiţa lui Iacov va fi printre neamuri,
în mijlocul multor popoare,
ca leul între fiarele pădurii,
ca un leu tânăr în turmele de oi,
care trece şi calcă în picioare,
care sfâşie, fără ca cineva să poată izbăvi.
9Mâna îţi va fi ridicată peste duşmanii tăi
şi toţi vrăjmaşii tăi vor fi nimiciţi!
10În ziua aceea, zice Domnul,
îţi voi nimici caii din mijlocul tău
şi-ţi voi distruge carele,
11îţi voi nimici cetăţile din ţară
şi-ţi voi dărâma toate fortificaţiile,
12îţi voi nimici vrăjitoriile din mână
şi nu se vor mai găsi la tine oameni care ghicesc,
13îţi voi nimici idolii
şi stâlpii sacri din mijlocul tău
şi nu te vei mai închina
la lucrarea mâinilor tale,
14îţi voi dezrădăcina aşerele[f] din mijlocul tău
şi-ţi voi nimici cetăţile.
15Apoi, mă voi răzbuna cu mânie şi furie
pe neamurile care nu M-au ascultat.“