1Cât despre vremuri şi date, fraţilor, nu aveţi nevoie să vi se scrie, 2pentru că voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. 3Când vor spune: „Pace şi siguranţă!“, atunci un dezastru neaşteptat va veni asupra lor, ca durerile naşterii peste pântecele celei însărcinate şi nu vor putea nicicum să scape. 4Însă voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, aşa încât ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ. 5Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem fii ai nopţii sau ai întunericului. 6Aşadar, să nu mai dormim, cum fac alţii, ci să veghem şi să fim treji, 7pentru că cei ce dorm, dorm noaptea, iar cei ce beau, beau noaptea. 8Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne punem platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii. 9Căci Dumnezeu nu ne-a destinat pentru mânie, ci pentru a primi mântuirea, prin Domnul nostru Isus Cristos, 10Care a murit pentru noi, pentru ca, fie că suntem treji, fie că dormim, să trăim împreună cu El. 11De aceea, încurajaţi-vă unii pe alţii şi întăriţi-vă unii pe alţii, aşa cum, de fapt, şi faceţi.
Instrucţiuni finale
12Vă cerem, fraţilor, să-i respectaţi[a] pe cei ce se ostenesc între voi, care vă conduc în Domnul şi vă sfătuiesc. 13Preţuiţi-i în dragoste, datorită lucrării lor! Trăiţi în pace între voi! 14Vă încurajăm, fraţilor, să-i mustraţi pe cei leneşi[b], să-i încurajaţi pe cei descurajaţi, să-i ajutaţi pe cei slabi, să aveţi răbdare cu toţi! 15Aveţi grijă ca nimeni să nu întoarcă rău pentru rău, ci urmăriţi întotdeauna să faceţi binele, atât unul altuia, cât şi tuturor.
16Bucuraţi-vă întotdeauna!
17Rugaţi-vă neîncetat!
18Mulţumiţi în orice împrejurări, pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, pentru voi! 19Nu stingeţi Duhul!
20Nu dispreţuiţi profeţiile, 21ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun! 22Feriţi-vă de orice rău!
23Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în toate şi să vă păstreze întreaga fiinţă – duhul, sufletul şi trupul vostru – fără pată la venirea Domnului nostru Isus Cristos. 24Cel Care v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.
25Fraţilor, rugaţi-vă şi pentru noi!
26Salutaţi-i pe toţi fraţii cu o sărutare sfântă! 27Vă cer înaintea Domnului ca această scrisoare să le fie citită tuturor fraţilor.
28Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi! (Amin)[c].