Solomon îşi construieşte palatul
1Solomon a mai zidit şi un palat pentru el şi a durat treisprezece ani până când l-a terminat. 2A zidit Palatul Pădurii Libanului de o sută de coţi lungime, cincizeci de coţi lăţime şi treizeci de coţi înălţime[a]. El se sprijinea pe patru rânduri de stâlpi de cedru, pe care se aflau grinzi de cedru 3şi era acoperit cu cedru deasupra odăilor care se sprijineau pe patruzeci şi cinci de stâlpi, câte cincisprezece pe un rând. 4Erau trei rânduri de ferestre aşezate faţă în faţă, pe trei nivele. 5Toate uşile şi toţi uşorii erau în patru muchii, iar ferestrele erau aşezate faţă în faţă, pe trei nivele[b]. 6Solomon a făcut o colonadă de cincizeci de coţi lungime şi treizeci de coţi lăţime[c]. În faţa ei se afla un portic cu stâlpi, iar înaintea acestuia – o cornişă. 7El a făcut, de asemenea, porticul tronului unde judeca, numit „Porticul de judecată“, şi l-a acoperit cu cedru, de la pardoseală până la tavan[d].
8Palatul în care urma să locuiască era aşezat într-o altă curte din spatele porticului şi era zidit în acelaşi fel. De asemenea, Solomon a zidit pentru fiica lui Faraon, pe care o luase de soţie, un alt palat asemenea acestui portic.
9Toate aceste clădiri au fost făcute din pietre costisitoare, tăiate cu ferăstrăul după măsurile de tăiat, atât pe faţa din interior, cât şi pe faţa din exterior a zidului, de la temelie până la creastă şi din exterior până la curtea cea mare. 10Temeliile erau din pietre mari şi costisitoare, unele de zece coţi[e], iar altele de opt coţi[f]. 11Deasupra se aflau pietre costisitoare, tăiate după măsurile de tăiat şi grinzi de cedru. 12Curtea cea mare era împrejmuită cu un zid de trei rânduri de pietre cioplite şi un rând de grinzi de cedru, ca şi curtea interioară a Casei Domnului şi ca porticul acesteia.
Lucrările din bronz ale lui Hiram şi uneltele Casei Domnului
13Regele Solomon a trimis la Tir pe cineva care l-a adus pe Hiram[g], 14fiul unei văduve din seminţia lui Neftali. Tatăl său fusese tirian, un lucrător în bronz. Hiram era plin de înţelepciune, de pricepere şi de cunoaştere în întocmirea oricărei lucrări din bronz. El a venit la regele Solomon şi i-a făcut toată lucrarea. 15El a turnat doi stâlpi de bronz. Un stâlp avea o înălţime de optsprezece coţi, iar grosimea lui se putea măsura cu un fir de doisprezece coţi[h]; cel de-al doilea stâlp era la fel. 16El a turnat şi două capiteluri de bronz, ca să le pună pe vârfurile stâlpilor, fiecare capitel având o înălţime de cinci coţi[i]. 17Apoi a făcut nişte reţele de lanţuri împletite pentru capitelurile care se aflau pe vârful stâlpilor, câte şapte pentru fiecare capitel. 18A făcut stâlpii şi două şiruri de rodii[j], care înconjurau fiecare reţea, pentru a împodobi capitelurile de pe vârful stâlpilor[k]. A făcut acelaşi lucru pentru fiecare capitel. 19Capitelurile care se aflau pe vârful stâlpilor, în portic, erau în formă de crini şi aveau patru coţi[l]. 20Pe capitelurile de pe cei doi stâlpi, deasupra părţii în formă de cupă de lângă reţea, se aflau două sute de rodii aşezate în şiruri de jur împrejur. 21A ridicat stâlpii în faţa porticului odăii principale[m]. L-a aşezat pe cel din dreapta şi l-a numit Iachin[n], apoi l-a aşezat pe cel din stânga şi l-a numit Boaz[o]. 22Capitelurile de pe vârful stâlpilor erau în formă de crin. Şi astfel, lucrarea stâlpilor s-a încheiat.
23Apoi a făcut „marea“ turnată. Aceasta era rotundă, avea zece coţi de la o margine la cealaltă, era înaltă de cinci coţi, iar de jur împrejur se putea măsura cu un fir de treizeci de coţi[p]. 24Sub marginea ei, de jur împrejur, se aflau ornamente în formă de tărtăcuţă, câte zece la fiecare cot[q], de jur împrejurul „mării“. Ornamentele erau aşezate în două şiruri, fiind turnate dintr-o singură piesă cu „marea“. 25„Marea“ era aşezată pe doisprezece boi, trei orientaţi spre nord, trei orientaţi spre apus, trei orientaţi spre sud şi trei orientaţi spre răsărit. „Marea“ era aşezată deasupra lor, astfel încât toată partea din spate a trupurilor lor era înspre interior. 26Grosimea ei era de un lat de palmă[r], iar marginea ei era prelucrată ca marginea unui potir, precum cupa unei flori de crin. Ea putea cuprinde două mii de baţi[s] de lichid.
27El a făcut şi zece piedestale de bronz, fiecare piedestal având patru coţi lungime, patru coţi lăţime şi trei coţi înălţime[t]. 28Piedestalele au fost făcute în felul următor: ele aveau panele fixate în rame. 29Pe aceste panele fixate în rame, cât şi pe rame, erau sculptaţi lei, boi şi heruvimi. Deasupra şi dedesubtul leilor şi boilor se aflau ghirlande suspendate. 30Fiecare piedestal avea câte patru roţi de bronz, cu osii de bronz, iar la cele patru colţuri ale sale se aflau suporţi decoraţi cu ghirlande de fiecare parte, pe care era fixat un bazin. 31Deschizătura lui din interiorul centurii pe care se aflau gravuri ieşea în afară un cot şi era rotundă, măsurând împreună cu baza ei un cot şi jumătate[u]; dar ramele piedestalelor erau pătrate, nu rotunde. 32Cele patru roţi erau fixate sub panele, iar osiile lor erau prinse de piedestal. Diametrul fiecărei roţi era de un cot şi jumătate. 33Roţile erau lucrate ca roţile unui car: osiile, obezile, spiţele şi butucii lor erau toţi turnaţi. 34La cele patru colţuri ale fiecărui piedestal se aflau patru suporţi care erau dintr-o singură piesă cu piedestalul. 35În partea de sus a piedestalului se afla o centură rotundă, de o jumătate de cot[v] înălţime, iar suporţii şi ramele din partea de sus a piedestalului erau dintr-o singură piesă cu acesta. 36Pe suprafeţele ramelor şi a suporţilor, au fost sculptaţi heruvimi, lei şi palmieri şi ghirlande de jur împrejur. 37Aşa a făcut el cele zece piedestale. Toate au fost turnate după acelaşi tipar, având aceeaşi măsură şi aceeaşi formă.
38Apoi el a construit zece bazine de bronz, fiecare putând cuprinde patruzeci de baţi[w] şi măsurând patru coţi. Fiecare bazin era aşezat pe câte unul dintre cele zece piedestale. 39A pus cinci dintre piedestale în partea dreaptă şi cinci în partea stângă a Casei, iar „marea“ a aşezat-o în partea dreaptă, în colţul de sud-est al clădirii. 40Hiram a mai făcut şi oalele, lopeţile şi cupele. Şi astfel, Hiram a încheiat toată lucrarea pe care a făcut-o pentru regele Solomon la Casa Domnului: 41cei doi stâlpi, cele două cupe ale capitelurilor care se aflau pe vârfurile stâlpilor, cele două seturi de reţele care împodobeau cele două cupe ale capitelurilor de pe vârfurile stâlpilor, 42cele patru sute de rodii pentru cele două seturi de reţele, cele două şiruri de rodii pentru fiecare reţea în parte, reţele care acopereau cele două cupe ale capitelurilor de pe vârfurile stâlpilor, 43cele zece piedestale şi cele zece bazine de pe piedestale, 44„marea“ cu cei doisprezece boi de sub ea, 45oalele, lopeţile şi cupele. Toate aceste obiecte pe care Hiram i le-a făcut regelui Solomon pentru Casa Domnului erau din bronz lustruit. 46Regele le-a turnat într-un pământ argilos din Câmpia Iordanului, undeva între Sucot şi Ţortan. 47Solomon a lăsat toate aceste obiecte necântărite, pentru că erau foarte multe; de aceea greutatea bronzului nu s-a putut cântări.
48De asemenea, Solomon a făcut toate obiectele care erau în Casa Domnului: altarul de aur, masa de aur pentru pâinea prezentării, 49sfeşnicele din aur curat, cinci în partea dreaptă şi cinci în partea stângă, în faţa sanctuarului interior[x], mugurii, candelele şi cleştii din aur, 50lighenele, mucarniţele, cupele, ceştile şi cădelniţele din aur curat, precum şi balamalele de aur pentru uşile din interiorul Casei (de la intrarea în Locul Preasfânt) şi pentru uşile de la odaia principală a Casei. 51După ce a fost terminată toată lucrarea pe care regele Solomon a făcut-o la Casa Domnului, Solomon a adus lucrurile pe care tatăl său, David, le închinase Domnului – şi anume argintul, aurul şi vasele – şi le-a pus în vistieriile Casei Domnului.