Iosua îl îndeamnă pe Israel să fie credincios Domnului
1Trecuse o lungă perioadă de timp de când Domnul dăduse odihnă lui Israel din partea tuturor duşmanilor care-l înconjurau, iar Iosua era bătrân şi înaintat în vârstă. 2Atunci Iosua a convocat întregul Israel, bătrânii, conducătorii, judecătorii şi căpeteniile lui şi le-a spus astfel: „Eu sunt bătrân acum şi înaintat în vârstă; 3voi aţi văzut ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor acestor neamuri, de dragul vostru, fiindcă Însuşi Domnul, Dumnezeul vostru, a luptat pentru voi. 4Seminţiilor voastre le-am dat ca moştenire toate teritoriile acestor neamuri care au mai rămas, începând de la Iordan, toate neamurile pe care le-am nimicit, până la Marea cea Mare[a], în partea de apus. 5Însuşi Domnul, Dumnezeul vostru, le va izgoni dinaintea voastră. El le va îndepărta dinaintea voastră, iar voi le veţi lua ţara în stăpânire, aşa cum v-a promis Domnul, Dumnezeul vostru.
6Puneţi-vă toată puterea ca să păziţi şi să împliniţi toate cele scrise în Cartea Legii lui Moise, fără să vă abateţi nici la stânga, nici la dreapta. 7Nu vă întovărăşiţi cu neamurile acestea, care au rămas printre voi! Nu chemaţi numelor zeilor lor şi nu juraţi pe numele lor! Nu le slujiţi şi nu vă închinaţi înaintea lor, 8ci rămâneţi alipiţi de Domnul, Dumnezeul vostru, aşa cum aţi făcut până în ziua aceasta.
9Domnul a izgonit dinaintea voastră neamuri mari şi puternice, astfel că nimeni nu a putut să vă stea împotrivă până în ziua aceasta. 10Un singur om dintre voi punea pe fugă o mie de duşmani, fiindcă Însuşi Domnul, Dumnezeul vostru, lupta pentru voi, aşa cum vă promisese.
11Vegheaţi deci cu luare-aminte asupra sufletelor voastre, ca să-L iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, 12căci dacă vă veţi abate şi vă veţi alipi de rămăşiţa acestor neamuri, care au rămas printre voi, dacă vă veţi uni cu ele prin căsătorii şi veţi intra la ele şi ele la voi[b], 13să ştiţi că Domnul, Dumnezeul vostru, nu va mai izgoni aceste neamuri dinaintea voastră. Ele vă vor fi atunci o cursă şi un laţ, vor fi ca un bici pe spatele vostru şi ca nişte spini în ochii voştri, până veţi pieri din această ţară bună, pe care v-a dat-o Domnul, Dumnezeul vostru.
14Iată că se apropie vremea ca eu să mă duc pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Recunoaşteţi din toată inima şi din tot sufletul vostru că nu a rămas neîmplinită nici una din promisiunile bune pe care vi le-a făcut Domnul, Dumnezeul vostru. Toate s-au împlinit şi nu a rămas neîmplinită nici măcar una. 15Însă aşa cum Domnul, Dumnezeul vostru, a împlinit toate promisiunile bune pe care vi le-a făcut, tot aşa Domnul va aduce asupra voastră toate lucrurile rele despre care aţi fost avertizaţi, până când veţi fi nimiciţi din ţara aceasta bună, pe care v-a dat-o Domnul, Dumnezeul vostru. 16Dacă veţi încălca legământul Domnului, Dumnezeul vostru, pe care El vi l-a poruncit şi veţi începe să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor, atunci Domnul se va aprinde de mânie împotriva voastră şi veţi pieri repede din ţara cea bună, pe care v-a dat-o.“