Mânia lui Iona şi îndurarea lui Dumnezeu
1Iona s-a supărat însă foarte tare din pricina aceasta şi s-a aprins de mânie. 2El s-a rugat Domnului astfel:
– Ah, Doamne, nu este aceasta tocmai ce spuneam eu pe când eram în ţara mea? De aceea am încercat să fug la Tarşiş[a], pentru că ştiam că eşti un Dumnezeu îndurător şi milos, încet la mânie şi plin de dragoste[b], un Dumnezeu gata să renunţe la a mai trimite nenorocirea. 3Iar acum, Doamne, Te rog, ia-mi viaţa, căci este mai bine să mor, decât să trăiesc!
4Domnul i-a răspuns:
– Oare faci bine că te mânii?
5Atunci Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat la răsărit de aceasta. Acolo şi-a făcut un adăpost şi a şezut la umbra lui, aşteptând să vadă ce se va întâmpla cu cetatea. 6Domnul Dumnezeu a trimis un ricin[c], pe care l-a făcut să crească deasupra lui Iona, pentru a face umbră capului lui şi pentru a-i înlătura disconfortul. Iona s-a bucurat foarte mult de ricinul acesta. 7Însă, în zorii zilei următoare, Dumnezeu a trimis un vierme care a vătămat ricinul şi acesta s-a uscat. 8Când a răsărit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt uscat dinspre răsărit. Soarele l-a bătut pe Iona în creştet, sleindu-l de puteri. El şi-a dorit să moară şi a zis: „Mai bine să mor, decât să trăiesc!“
9Dumnezeu l-a întrebat pe Iona:
– Oare faci bine că te mânii din cauza ricinului?
El a răspuns:
– Da, fac bine că mă mânii, chiar până la moarte[d]!
10Atunci Domnul i-a zis:
– Ţie ţi s-a făcut milă de acest ricin pentru care nu tu ai trudit şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte a răsărit şi într-o noapte a pierit. 11Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor şi în care se află şi o mulţime de animale?!