Ioel 2

³Focul mistuie înaintea lor,
    iar după ei arde flacăra.
Înaintea lor ţara este ca grădina Eden,
    dar după ei rămâne un deşert sterp;
        nimic nu le scapă.
⁴La înfăţişare sunt precum caii
    şi aleargă ca nişte armăsari de luptă^[a].
⁵Vin huruind ca nişte care
    şi sar peste vârfurile munţilor;
pocnesc ca o flacără de foc
    ce mistuie pleava.
Ei sunt ca o oştire puternică,
    gata de luptă.

⁶Înaintea lor tremură popoarele;
    toate feţele pălesc^[b].
⁷Aleargă ca nişte viteji,
    se urcă pe ziduri ca nişte războinici.
Fiecare îşi ţine drumul lui
    şi nu se abate de pe calea lui.
⁸Nu se înghiontesc unii pe alţii;
    fiecare mărşăluieşte înainte.
Se năpustesc printre săgeţi^[c],
    fără a rupe rândurile.
⁹Năvălesc în cetate,
    aleargă pe ziduri,
se urcă pe case
    şi intră prin ferestre ca hoţul.

¹⁰Pământul se cutremură înaintea lor,
    cerurile se zguduie,
soarele şi luna se întunecă,
    iar stelele îşi pierd strălucirea.
¹¹Domnul Îşi face auzit glasul
    în fruntea oştirii Sale.
Într-adevăr, numeroasă este tabăra Sa
    şi puternici sunt cei ce împlinesc Cuvântul Său!
Da, mare este ziua Domnului
    şi înfricoşătoare! Cine o poate îndura?

¹³Sfâşiaţi-vă inimile,
    nu hainele!
Întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru,
    căci El este îndurător şi milostiv,
încet la mânie şi plin de dragoste,
    şi-I pare rău când trimite nenorocirea.
¹⁴Cine ştie? Poate se va întoarce cu părere de rău
    şi va lăsa după El o binecuvântare,
un dar de mâncare şi o jertfă de băutură
    pentru Domnul, Dumnezeul vostru.

¹⁵Sunaţi din trâmbiţă în Sion,
    hotărâţi un post,
        vestiţi o adunare sfântă!
¹⁶Strângeţi poporul,
    sfinţiţi adunarea!
Adunaţi bătrânii,
    strângeţi copiii,
        chiar şi pe cei ce sunt alăptaţi!
Să iasă mirele din camera sa,
    şi mireasa din odaia ei.
¹⁷Să plângă preoţii, slujitorii Domnului,
    să plângă între portic şi altar
şi să zică: «Ai milă de poporul Tău, Doamne,
    şi nu-Ţi face moştenirea de ruşine
        sau de pomină între neamuri!
De ce să se zică printre popoare:
    ‘Unde este Dumnezeul lor?’»

«Iată, vă trimit grâne, must şi ulei,
    ca să vă săturaţi cu ele;
şi nu vă voi mai face
    de batjocură între neamuri.

²⁰Voi îndepărta de la voi oştirea din nord,
    o voi duce într-o ţară uscată şi pustie;
avangarda ei o voi alunga spre Marea de Răsărit^[e],
    iar ariergarda ei – spre Marea de Apus^[f].
Duhoarea ei se va înălţa
    şi mirosul ei greu se va ridica.

Într-adevăr, El a făcut lucruri mari!^[g]
21    Nu te teme, pământule,
        ci bucură-te şi veseleşte-te!
Într-adevăr, Domnul a făcut lucruri mari!
²²    Nu vă temeţi, animale ale câmpului,
        căci păşunile pustiei au înverzit.
Pomii îşi dau rodul,
    iar smochinul şi via îşi dau belşugul.
²³Bucuraţi-vă, copii ai Sionului,
    veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru,
căci El, în dreptatea Lui,
    v-a dat ploaie timpurie^[h],
El v-a turnat ploaie din belşug,
    ploaie timpurie şi târzie^[i], ca odinioară.
²⁴Ariile de treierat vor fi pline de grâne,
    iar linurile se vor revărsa de must şi de ulei.

²⁵Vă voi răsplăti astfel pentru anii
pe care i-au mâncat lăcustele Arbe,
Ielek, Hasil şi Gazam,^[j]
    oştirea Mea cea mare pe care am trimis-o împotriva voastră.
²⁶Veţi mânca din belşug şi vă veţi sătura,
    şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeul vostru,
        Care a făcut minuni pentru voi.
Poporul Meu nu va mai fi niciodată făcut de ruşine.
²⁷Veţi şti astfel că Eu sunt în mijlocul lui Israel
    şi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru
        şi nu este altul.
Poporul Meu nu va mai fi făcut niciodată de ruşine.

³⁰Voi face semne în cer
    şi pe pământ,
        sânge, foc şi coloane de fum.
³¹Soarele se va preface în întuneric,
    iar luna în sânge,
        înainte să vină ziua cea mare şi înspăimântătoare a Domnului.»
³²Atunci oricine va chema Numele Domnului
    va fi mântuit!
Căci pe muntele Sion şi în Ierusalim
    va fi mântuirea,
        aşa cum a zis Domnul,
şi printre supravieţuitorii
    pe care îi cheamă Domnul^[k].