Ezra 2

Lista exilaţilor repatriaţi

1Iată care sunt oamenii provinciei care au plecat din captivitatea exilului, cei pe care îi dusese în captivitate Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi care s-au întors la Ierusalim, în Iuda, fiecare în cetatea sa. 2(Ei i-au însoţit pe Zerub-Babel, pe Iosua, pe Neemia, pe Seraia, pe Reelaia, pe Mardoheu, pe Bilşan, pe Mispar, pe Bigvai, pe Rehum şi pe Baana.) Aşadar, iată care este numărul acestor oameni din poporul Israel:

3urmaşii lui Paroş – în număr de două mii o sută şaptezeci şi doi;

4urmaşii lui Şefatia – în număr de trei sute şaptezeci şi doi;

5urmaşii lui Arah – în număr de şapte sute şaptezeci şi cinci;

6urmaşii lui Pahat-Moab, dintre urmaşii lui Iosua şi ai lui Ioab, – în număr de două mii opt sute doisprezece;

7urmaşii lui Elam – în număr de o mie două sute cincizeci şi patru;

8urmaşii lui Zatu – în număr de nouă sute patruzeci şi cinci;

9urmaşii lui Zacai – în număr de şapte sute şaizeci;

10urmaşii lui Bani – în număr de şase sute patruzeci şi doi;

11urmaşii lui Bebai – în număr de şase sute douăzeci şi trei;

12urmaşii lui Azgad – în număr de o mie două sute douăzeci şi doi;

13urmaşii lui Adonikam – în număr de şase sute şaizeci şi şase;

14urmaşii lui Bigvai – în număr de două mii cincizeci şi şase;

15urmaşii lui Adin – în număr de patru sute cincizeci şi patru;

16urmaşii lui Ater, dintre urmaşii lui Ezechia, – în număr de nouăzeci şi opt;

17urmaşii lui Beţai – în număr de trei sute douăzeci şi trei;

18urmaşii lui Iora – în număr de o sută doisprezece;

19urmaşii lui Haşum – în număr de două sute douăzeci şi trei;

20urmaşii lui Ghibar – în număr de nouăzeci şi cinci;

21urmaşii lui Betleem – în număr de o sută douăzeci şi trei;

22oamenii din Netofa – în număr de cincizeci şi şase;

23oamenii din Anatot – în număr de o sută douăzeci şi opt;

24urmaşii lui Azmavet – în număr de patruzeci şi doi;

25urmaşii lui Chiriat-Iearim[a], ai lui Chefira şi ai lui Beerot – în număr de şapte sute patruzeci şi trei;

26urmaşii lui Rama şi ai lui Gheva – în număr de şase sute douăzeci şi unu;

27oamenii din Micmaş – în număr de o sută douăzeci şi doi;

28oamenii din Betel şi din Ai – în număr de două sute douăzeci şi trei;

29urmaşii lui Nebo – în număr de cincizeci şi doi;

30urmaşii lui Magbiş – în număr de o sută cincizeci şi şase;

31urmaşii celuilalt Elam – în număr de o mie două sute cincizeci şi patru;

32urmaşii lui Harim – în număr de trei sute douăzeci;

33urmaşii lui Lod, ai lui Hadid şi ai lui Ono – în număr de şapte sute douăzeci şi cinci;

34urmaşii lui Ierihon – în număr de trei sute patruzeci şi cinci;

35urmaşii lui Senaa – în număr de trei mii şase sute treizeci;

36preoţii, urmaşi ai lui Iedaia, din familia lui Iosua, – în număr de nouă sute şaptezeci şi trei;

37urmaşii lui Imer – în număr de o mie cincizeci şi doi;

38urmaşii lui Paşhur – în număr de o mie două sute patruzeci şi şapte;

39urmaşii lui Harim – în număr de o mie şaptesprezece;

40leviţii, urmaşi ai lui Iosua şi ai lui Kadmiel, dintre urmaşii lui Hodavia, – în număr de şaptezeci şi patru;

41cântăreţii, urmaşi ai lui Asaf, – în număr de o sută douăzeci şi opt;

42urmaşii portarilor, urmaşi ai lui Şalum, ai lui Ater, ai lui Talmon, ai lui Akub, ai lui Hatita şi ai lui Şobai, – în total, în număr de o sută treizeci şi nouă;

43slujitorii de la Templu, urmaşi ai lui Ţiha, ai lui Hasufa, ai lui Tabaot,

44ai lui Cheros, ai lui Siaha, ai lui Padon,

45ai lui Lebana, ai lui Hagaba, ai lui Akub,

46ai lui Hagab, ai lui Şalmai, ai lui Hanan,

47ai lui Ghidel, ai lui Gahar, ai lui Reaia,

48ai lui Reţin, ai lui Nekoda, ai lui Gazam,

49ai lui Uza, ai lui Paseah, ai lui Besai,

50ai lui Asna, ai lui Meunim, ai lui Nefusim,

51ai lui Bakbuk, ai lui Hakufa, ai lui Harhur,

52ai lui Baţlut, ai lui Mehida, ai lui Harşa,

53ai lui Barkos, ai lui Sisera, ai lui Temah,

54ai lui Neţiah şi ai lui Hatifa;

55urmaşii slujitorilor lui Solomon, urmaşi ai lui Sotai, ai lui Hasoferet, ai lui Peruda,

56ai lui Iaala, ai lui Darkon, ai lui Ghidel,

57ai lui Şefatia, ai lui Hatil, ai lui Pocheret-Haţebaim şi ai lui Ami;

58toţi slujitorii de la Templu şi slujitorii lui Solomon la un loc – în număr de trei sute nouăzeci şi doi.

59Iată-i şi pe cei care au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub, din Adan şi din Imer, fără să fi putut dovedi dacă familia şi neamul lor erau din Israel sau nu:

60urmaşii lui Delaia, ai lui Tobia şi ai lui Nekoda – în număr de şase sute cincizeci şi doi;

61dintre urmaşii preoţilor: urmaşii lui Hobaia, ai lui Hakoţ şi ai lui Barzilai (cel care a luat-o de soţie pe una din fetele ghiladitului Barzilai şi care şi-a luat numele acestuia).

62Ei şi-au căutat înscrierile lor genealogice, dar nu le-au găsit, astfel că au fost îndepărtaţi din preoţie ca fiind necuraţi. 63Guvernatorul le-a zis să nu mănânce din lucrurile preasfinte până când preotul nu va hotărî lucrul acesta după Urim şi Tumim[b]. 64În total,

în toată adunarea, erau patruzeci şi două de mii trei sute şaizeci de oameni,

65în afară de slujitorii şi slujitoarele lor – în număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte –

şi de cântăreţi şi cântăreţe – în număr de două sute.

66Aveau şapte sute treizeci şi şase de cai,

două sute patruzeci şi cinci de catâri,

67patru sute treizeci şi cinci de cămile

şi şase mii şapte sute douăzeci de măgari.

68La sosirea lor la Casa Domnului din Ierusalim, câteva din căpeteniile familiilor au oferit Casei lui Dumnezeu daruri de bunăvoie pentru ridicarea lui pe locul său de odinioară. 69Au dăruit în vistieria lucrării, după puterile lor, următoarele:

şaizeci şi unu de mii de darici[c] de aur,

cinci mii de mine[d] de argint

şi o sută de tunici preoţeşti.

70Aşadar, preoţii, leviţii, unii oameni din popor, cântăreţii, portarii şi slujitorii de la Templu s-au aşezat în cetăţile lor; toţi cei din Israel erau în cetăţile lor.

Footnotes

  1. Ezra 2:25 LXX (vezi şi Neem. 7:29); TM: Chiriat-Arim
  2. Ezra 2:63 Cuvinte cu origine şi sens nesigur, însemnând probabil: Lumini şi Desăvârşiri; pietre cu funcţie oraculară, de căutare a voii lui Dumnezeu, în timp de criză (Num. 27:21; 1 Sam. 28:6; Ezra 2:63); LXX le traduce cu Arătarea şi Adevărul; alte indicii nu avem în VT
  3. Ezra 2:69 TM: drahme (ebr.: darkemonim), ceea ce este puţin probabil, drahma fiind o monedă grecească din argint; aproximativ 500 kg
  4. Ezra 2:69 Aproximativ 3 t